Horoscop lunar Leu Iulie 2016 (horoscop eAstrolog)

Horoscop eAstrolog – Horoscop lunar Leu Iulie 2016

Horoscop lunar Leu

Horoscop lunar Leu

Dragoste și viața în doi

Dacă prima decadă a lunii iulie 2016 ți se pare fără cap și fără coadă sau, mai rău, dezamăgitoare în plan sentimental, nu te îngrijora! Lucrurile vor lua o turnură fericită după 12 iulie, când Venus, planeta iubirii și armoniei, intră în zodia Leului.

Venus îți aduce farmec, optimism, putere de seducție și conjuncturi favorabile demersurilor amoroase. În cuplurile cu vechime, Venus sporește înțelegerea și hrănește afecțiunea, iar pe cei care caută dragostea, îi ajută să o găsească.

Mai mult, Venus face un aspect bun cu stăpânul casei cuplului Leului, Saturn, aflat și el într-o casă sentimentală.

Așadar, este recomandat să profiți de luna iulie 2016 pentru a face o baie de emoții și sentimente greu de uitat.

Muncă și bani

Intrarea lui Venus în Leu te avantajează nu doar în plan sentimental, ci și profesional.

Venus este stăpâna casei carierei Leului, ceea ce înseamnă că apariția ei în prim-plan îți aduce, începând cu 12 iulie 2016, o creștere a șanselor de succes, faimă și prestigiu.

În paralel, Venus își va îndeplini și îndatoririle relaționale, ajutându-te colaborări, contracte și munca de echipă.

Pe 14 iuie 2016, în zodia Leului intră și Mercur, gata să îți ascută și mai tare percepția, gândirea și reflexele și să-ți pună în valoare calitățile de bun comunicator, orator sau negociator.

În fine, pe 21 iulie intră în zodia Leului și Soarele, garantul evidențierii sociale și profesionale.

Financiar, ești în avantaj mai ales în partea a doua a lunii, dar ar fi bine să nu risipești.

Formă fizică și moral

În prima parte a lunii iulie 2016 s-ar putea să nu te simți chiar în deplinătatea puterilor. Funcționezi destul de bine, dar ai nevoie de mai multă odihnă și nu te bucuri de o imunitate grozavă.

Tonusul psihic al Leilor se întărește începând din decada a doua, iar apogeul formei fizice este atins în decada a treia.

Sursa: Horoscop lunar

Vola.ro