Luna Plina in Rac – Momentul Recoltei

December 27, 2015

Am inceput anul 2015 cu o Luna Plina in Rac pe gradul 14:31 si terminam acest an cu o Luna Plina in Rac pe gradul 3:19. Ultima Luna Plina in ziua de Craciun a fost in anul 1977, primim acuma un frumos dar astral iar acest eveniment rar se va repeta in anul 2034.

Vorbim de un moment astral important ce pune in miscare energii imense declansate de opozitia dintre Luna in Rac gradul 3:31 si Soarele in Capricorn  gradul 3: 31.

Luna Plina este o faza lunara importanta, acuma entitatile solare ( Soarele este o fiinta vie ) sunt intr-un dialog astral cu entitatile lunare care traduc mesajele astrale pentru noi, pamantenii. Luna Plina este un moment al “culesului “, culegem ce am semanat in bine sau in rau, trecutul este analizat, rasplatit sau pedepsit.

O Luna Plina pe axa Rac –Capricorn, este un aspect de opozitie, un aspect dinamic intre doua energii complementare ce cere de la noi efort, atentie marita pentru a gasi un  echilibru dar acesta poate fi gasit doar daca cautam un numitor comun intre cele doua energii Rac si Capricorn. Ambele semne vor sa construiasca ceva durabil dar in timp ce Racul vrea sa construiasca o casa, o familie, Capricornul vrea sa construiasca un stat, un imperiu, o afacere, o cariera puternica. Daca Racul are nevoie de constructii adevarate pentru familia lui, Capricornul are nevoie de aceste constructii pentru o societate, pentru siguranta unei colectivitati, tari.
Luna in Rac este in domiciliu accentuand astfel trasaturile pozitive lunare, genereaza atentie pentru conditiile materiale si spirituale, compasiune, sentimente materne, rabdare, tandrete. Atat Racul cat si Luna au in definitia lor energetica “traditiile, familia, acasa, radacinile familiei, confort, sensibilitate, intuitie”. Ce bine este acasa spune Racul!
Soarele in Capricorn este o energie destul de slabita, este in exil, inducandu-ne destula prudenta, ambitie si o nevoie acuta de a calcula fiecare pas, totul se masoara, se calculeaza( exact ca mersul pe gheata!), orice schimbare se face in liniste din dorinta de a fi totul in siguranta. Capricornul este si el asociat cu traditiile dar nu cele emotionale ci cele care structureaza si modeleaza lumea noastra. Cum Luna Plina este apogeul unor actiuni din trecut, acuma, tot ce tine de familie, camin, casa, parinti, autoritate personala, nevoi emotionale, sunt analizate profund si primesc un raspuns. O Luna Plina pe axa Rac -Capricorn va pune un accent deosebit pe femei, pe tot ce tine de “acasa”, familie, radacinile noastre , trecutul nostru, mama, instinct matern, probleme in familie, tara, patriotism, stabilitate emotionala si financiara. In general, pentru cei fara probleme in familie, aceasta lunatie poate fi blanda dar pentru cei care se confrunta deja cu situatii familiale grele, exista un potential de durere, sensibilitate extrema, fracturi in relatiile de familie, probleme de sanatate ale parintilor, mamei.

Acuma, prezentul pune intrebari trecutului iar Luna Plina stie sa raspunde atat de bine deoarece a fost un martor astral permanent la tot ceea ce am sadit in ultimele sase luni.
Luna Plina, opozitia dintre Luna in Rac si Soarele in Capricorn  activeaza  axa III-IX, o axa ce deschide batalia intre mintea practica, experientele pamantesti si mintea mare, experientele care lasa materialul si imbratiseaza cunoasterea spirituala, credinta, casa lui Dumnezeu.
In casa III, Luna Plina in Rac aduce roade prin tot ce tine de comunicare, scris, studii, rude, frati, surori, calatorii, mass-media, invatamant, persoane cu o anumita autoritate. Cu Luna Plina in Rac intr-o casa naturala a Gemenilor putem avea realizari importante prin lucruri care isi demonstreaza eficienta, prin cuvant, scrieri, mesaje, informatii, calatorii, comert, invatamant. Cum casa III este o casa a comunicarii imediate, o Luna Plina in Rac accentueaza emotiile si sensibilitatea in comunicare, pot aparea blocaje, auto-limitari. In casa III, totul se reduce la “cine si ce influenteaza mintea ta” iar aceasta Luna Plina va evidentia acest lucru prin informatiile primite de la Soarele in Capricorn din casa IX, o casa ce vorbeste despre  viziunea asupra lumii, adevar divin dar si excese, grandomanie.

Luna Plina in Rac in casa III ne ajuta sa facem diferenta dintre ceea ce credem si ceea ce conteaza cu adevarat in viata noastra, acuma primim anumite raspunsuri, acuma, cuvantul construieste sau distruge o familie.

Luna Plina in Rac este sprijinita de Neptun in Pesti din casa XI dar si de asteroidul Juno in Scorpion din casa VII, se formeaza pe cer o Piramida de apa ce poate aduce o sansa, oportunitati dar si o anumita comoditate, inertie, posibilitatea de “a ne invarti pe loc”.

Sursa: adriana-astro.com

Autor: Adriana

Dasha