Luna Plina in Capricorn – 20 Iulie 2016 ”In numele tatalui” (Astrologie Renascentista)

July 19, 2016

Luna Plina in Capricorn – 20 Iulie 2016 ORA 01:56, ORA Romaniei

Luna Plina

Luna Plină se va produce în Capricorn, o zodie greu încercată anul acesta. Luna în Capricorn pe casa a IX-a în opoziție cu Soarele în Rac pe casa a III-a, ambele la gradul 27’40”. Ascendentul momentului este în Gemeni.

Cuvinte cheie: multiplicarea oportunităților, noroc, fertilitate.

Opoziția Lună-Soare pe axa IX-III continuă procesul început acum 2 săptămâni, reliefând atât în emoții, cât și în fapte, cele mai intime credințe și cele mai importante informații pe baza cărora ne-am format filosofia de viață și principiile. Cele două luminarii primesc sprijin de la Marte din Scorpion, de pe casa a VI-a, care aruncă în prim plan sănătatea și starea de bine. În următoarele 14 zile va trebui să ne ponderăm activitatea intelectuală, să ne concentrăm pe relațiile cu rudele apropiate și să ne luăm în serios emoțiile.

Conjuncția Mercur-Venus din Leu, pe casa a IV-a, face trigon la Saturn rx din Săgetător de pe casa a VII-a, ajutându-ne să îmbinăm carisma cu elocvența pentru a convinge o persoană cu experiență să ni se alăture într-un proiect artistic, metafizic sau de comunicare. Retrogradarea lui Saturn indică o desfășurare mai lentă a întregului proces, căci partenerul nostru are nevoie de timp pentru a sistematiza elementele esențiale. Nu încercați să grăbiți lucrurile, căci veți fi nevoiți să o luați de la capăt.

Partea Norocului sau Pars Fortunae se află fix pe Descendent, în Săgetător, în trigon cu aceeași echipă Venus-Mercur. Șansa noastră vine de la cei cu care avem o legătură oficială, puternică, atât în dragoste, cât și în afaceri, și, paradoxal, și de la cei care ni se opun. Jupiter este guvernatorul acestei Părți, iar poziția lui în Fecioară și pe casa V denotă o atenție sporită la detalii și o plăcere chinuită în a pune tot planul la punct.
Dintre cele 7 planete tradiționale, 5 se află sub linia Ascendent-Descendent, un semn al interiorizării și al retragerii din sfera vizibilă, publică. Situația are nevoie de gestație și de hrănire constantă pentru a putea fi prezentată cu succes la Luna Nouă din Leu, de la începutul lunii august. Rolurile de gen sunt inversate, Soarele din Rac, domiciliul Lunii, învățându-ne să ne arătăm fără teamă latura sensibilă, iar Luna din Capricorn, exilul ei, încăpățânându-se să ne arate cum putem avea control asupra emoțiilor. Statutul socio-profesional la care aspirăm depinde de cât de bine ne înțelegem și ne respectăm polaritatea personală.

Trigonul dintre Soarele în Rac și Marte în Scorpion îi avantajează pe bărbați, căci au ocazia să intre în contact cu propria vulnerabilitate și să o transforme în virilitate, asertivitate, sex-appeal. Un bărbat puternic fiindcă știe cât este de fragil, este rege, războinic, magician și amant.

Luna Plină în activează axa familie-carieră, spațiu public-spațiu privat, emoție-control. Opoziția Lună-Soare pe axa IX-III continuă procesul început acum 2 săptămâni, reliefând atât în emoții, cât și în fapte, cele mai intime credințe și cele mai importante informații pe baza cărora ne-am format filosofia de viață și principiile.

Sursa si autoarea textului: Luna Plina in Capricorn – astrologie renascentista de Elisabeta Durica

Sursa imagine: pixabay

kalapod.ro