Luna Plina in Berbec – Ochiul furtunii

October 16, 2016

Pe 16 octombrie 2016 la ora 7:22 dimineata are loc Luna Plina in Berbec, cu Soarele in Balanta in opozitie perfecta cu Luna in Berbec la gradul 23’14’’. Casa lunară (nakshatras) a momentului este Al-Butain sau “Burta Berbecului”. Cuvinte cheie: Sufletul Universal, putere conducatoare, impacare.

Opozitia dintre principiul masculin (Soarele) si  cel feminin  (Luna) reprezinta conflictul etern dintre Eu (Berbec) si Noi (Balanta), dintre Egoism (Berbec) si Altruism (Balanta), dintre statutul de Single (Berbec) si cel de Cuplu (Balanta). Interesant la aceasta Luna Plina in Berbec este faptul ca femeile vor fi cele care se vor revolta impotriva stereotipului relational si vor vrea fie sa iasa dintr-un parteneriat indelungat care nu le satisfice nevoia de independenta, fie sa schimbe radical rolurile de gen din legatura romantica in care sunt implicate.

Ouranus, zeul cerului si tatal Afroditei-Venus, este la mai putin de un grad de Luna Plina in Berbec, actionand ca o stea fixa si imprimandu-si energia eratica si volatila asupra urmatoarelor 2 saptamani. Evenimentul nu numai ca va avea forta sa ne zguduie din temelii, o va face insa si intr-un mod socant si neasteptat, gratie lui Ouranus. Reactiile emotionale cauzate de Luna Plina vor tinde sa fie exagerate si chiar violente pe alocuri, mai ales ca avem de-a face cu o vibratie planetara de tip cardinal.

Desi in mare majoritate barbatii vor fi cei care vor vrea sa gaseasca punctul de mijloc si sa reconcilieze partile adverse, femeile isi vor sustine cauza si vor ignora aproape total semnalele de impacare pe care le vor primi din partea jumatatii lor. Venus in Scorpion, semn fix de apa, este dispozitoare Soarelui din Balanta, care indica partea masculina, insa si guvernatoarea traditionala a partii feminine. Exista un schimb si o increngatura de partituri inter-relationale care scoate in evidenta natura complexa si fluida a celor doua genuri general acceptate si care ne fac atenti la (r)evolutia sexuala a individului in raport cu el insusi si cu perechea lui.

Marte in Capricorn, guvernator al Lunii Pline, ne franeaza impulsul initial de a arunca totul in aer si a iesi pe usa val-vartej, inclinandu-ne mai degraba catre pauza si contemplare decat spre actiune si graba. Venus in Scorpion si neaspectata ne face sa ne simtitm tradati, tratati fara respect si dezgustati de reactiile partenerului sau chiar ale noastre. Intriga din spatele povestii poate fi mult mai veche si mai stufoasa decat ar putea parea la prima vedere si ultimul lucru pe care vrei sa il faci este sa deschizi cutia cu viermi a trecutului.

Mercur, mesagerul zeilor, aflat in Balanta si el, se indreapta cu pasi repezi catre opozitia exploziva si incearca sa aduca un mesaj de pace si de armonie. Urechile ne sunt astupate, privirea ne este incrancenata si deciziile ne sunt aproape definitive. Cordonul ombilical al co-dependentei emotionale trebuie taiat si autonomia personala trebuie (re)cucerita in numele iubirii libere si neconstranse de paradigma invechita si putreda a institutiei casatoriei traditionale.

Sursa: Astrologie Renascentista

Originals